16.4 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPesediştii mint Craiova cu proiecte comunitare

Pesediştii mint Craiova cu proiecte comunitare

Într-o încercare penibilă de crescut imaginea partidului înainte de alegeri, consilierii locali PSD propun acordarea unor facilităţi de ordinul zecilor de milioane de lei anual, oricum fără suport financiar în 2008, şi care ar urma să fie aplicate în mandatul altui consiliu municipal.

Consilierii municipali craioveni din PSD au clocit proiectul de hotărâre pentru aplicarea unor facilităţi pe mijloacele de transport în comun de aşa manieră, încât materializarea sa ar însemna fie dispariţia serviciilor publice şi a instituţiilor de cultură, fie îngheţarea la propriu a administraţiei Băniei. Reprezentanţii PSD în consiliul local municipal vor să-şi convingă colegii să adopte o decizie în urma căreia toţi elevii din învăţământul preuniversitar craiovean şi toţi studenţii la stat ar beneficia de gratuitate „pe toate traseele dintre domiciliu şi unitatea de învăţământ (…) acreditată“, asigurată de Regia Autonomă de Transport Craiova. Cu un preţ propus tot de PSD, de 40 de lei pe lună pentru fiecare abonament special de care s-ar bucura zecile de mii de elevi şi studenţi din Bănie, rezultă că peste 20 de milioane de lei din bugetul municipiului ar intra anual în conturile Regiei Autonome de Transport, controlată tot de PSD. „În Craiova, sunt înregistraţi în învăţământul de stat preuniversitar şi universitar peste 85.000 de elevi şi studenţi. Conform acestui proiect, primăria ar trebui să suporte 50% din valoarea abonamentului special lunar pentru toţi aceştia, respectiv 20 de lei lunar, adică peste 20 de milioane de lei anual“, a spus directorul economic al Primăriei Craiova, Nicolae Pascu.

Fiindcă nu plouă cu bani în buget, pentru derularea proiectului PSD s-ar găsi fonduri numai dacă nu ar mai fi finanţate Filarmonica „Oltenia“, teatrele, casele de cultură şi alte servicii publice, cum ar fi Poliţia Comunitară. Dacă municipalitatea n-ar desfiinţa totuşi aceste instituţii, atunci ar exista varianta îngheţului administrativ.

 

Patentul nu e al PSD

 

Propunerea este înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei consiliului din 24 aprilie, dar ar produce efecte din octombrie 2008. Ştiind că în bugetul pe acest an nu au fost aprobate sumele exorbitante necesare unor asemenea gratuităţi, PSD lansează acum proiectul, cu intenţia de a smulge un vot, două în plus la apropiatele alegeri, dar amână aplicarea sa până după o eventuală rectificare bugetară şi, oricum, pe mâna altui consiliu local, din care ei nici nu se ştie dacă vor mai face parte. În plus, ideea nici nu le aparţine, fiindcă alt consilier municipal, Teodor Radu, care chiar a reuşit să obţină facilităţi pentru diverse categorii de persoane din Bănie, a anunţat cu multă vreme în urmă că va încerca să includă şi elevii, şi studenţii pe listele celor care nu mai plătesc abonamentele pentru transportul în comun.

Radu a declarat că nu ar fi propus vreodată un proiect în această formă, care să sleiască bugetul local şi care să cadă în spinarea altui consiliu local.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII